Cum puteţi alege locul de muncă potrivit?

Locuri de muncă sunt multe pe internet, în ziare, la agenţii de recrutare etc. Aveţi de unde alege un loc de muncă, însă trebuie să vă asiguraţi că e locul de muncă pe care îl căutaţi sau măcar să fie cât mai aproape de ceea ce vă doriţi.

În străinătate lucrurile stau puţin diferit faţă de România, sistemul de muncă e diferit, concepţia asupra locului de muncă e diferită. Trebuie să fiţi convins că veţi face faţă celor 8-10 ore de muncă pe zi, care sunt ore de muncă efectiv, fără pauze de cafea, ţigară sau prea multe discuţii cu colegii în afara subiectelor legate de locul de muncă.

Managerii sunt foarte deranjaţi când văd o persoană care e platită să facă anumite sarcini şi face altele, iar dacă se repetă situaţia, cu siguranţă vă vor înlocui cu o altă persoană.

Deci primul lucru pe care trebuie să-l faceţi când vă hotărâţi să plecaţi în străinătate e să vă gândiţi bine dacă veţi face faţă cerinţelor şi nivelului pe care îl pretind angajatorii din străinătate.

Pentru a alege locul de muncă potrivit e nevoie în general de următoarele:

Trebuie să încercaţi să vă cunoaşteţi cât mai bine

Să vă găsiţi domeniul în care v-ar placea să lucraţi

Să vă informaţi asupra domeniului în care urmează să lucraţi, chiar dacă e acelaşi cu cel în care aţi lucrat sau lucraţi în România, nu uitaţi că în străinătate lucrurile sunt diferite şi cerinţele sunt mai ferme.

Fiţi realist, nu vă aşteptaţi să găsiţi numai lucruri bune şi frumoase, cu siguranţă veţi trece prin experienţe mai puţin plăcute, dar atâta vreme cât le vedeţi constructive şi învăţaţi ceva din ele, va fi un mare avantaj pentru Dvs.

Nu luaţi decizii impulsive

Analizaţi foarte atent şi în detaliu şituaţiile cu care vă confruntaţi şi verificaţi informaţiile pe care le primiţi înainte de a lua o decizie.

Probabil cel mai important lucru e DETERMINAREA

Mulţi au tendinţa de a găsi scuze când locul de muncă pare că e prea greu, dar cu siguranţă cu puţină hotărâre şi determinare veţi trece peste impresia greutăţii locului de muncă. Nu uitaţi că aţi schimbat ţara şi locul de muncă pentru a câştiga mai bine şi pentru a duce o viaţă decentă.

Cu siguranţă veţi da peste şefi pe care îi veţi considera ca având un nivel de educaţie de 4 clase, în unele cazuri e posibil să aveţi dreptate, dar nu uitaţi că ei işi fac treaba chiar dacă au probleme de comunicare. Aici putem da ca exemplu supervizorul din bucătărie de pe un vas de croazieră, care abia leagă 3 cuvinte în engleză şi care răcneşte din tot sufletul la abolventul de facultate din România care vorbeşte vreo 3 limbi fluent şi mai bâjbăie încă vreo 3.

Dar supervizorul are dreptate, el ştie că hota trebuie să fie curată şi el este plătit pentru a se asigura că hota va fi curată tot timpul, asta şi face se asigură că cel responabil de curaţarea hotei respective o va curăţa şi o va curaţa bine, pentru ca supervizorul, indiferent de calificările lui, îşi ia în foarte serios locul de muncă.

Doar trecând peste frustrarea de a avea un superior inferior calificărilor Dvs., vă veţi adapta, lucra şi avansa mai uşor.

Cu siguranţă superviserul a atins maximul carierei, dar Dvs. aveţi toate şansele să ajungeţi cu mult mai sus, dar trebuie să înţelegeţi că sunt câteva etape de parcurs pentru a ajunge unde vă doriţi.