Tot românii muncitori vor joburi în străinătate!

Majoritatea românilor care îşi caută un loc de muncă în străinătate nu sunt şomeri, ei având deja un loc de muncă în ţară, potrivit unui sondaj realizat de portalul de recrutare Tjobs. Cei mai mulţi dintre cei care vor să plece sunt muncitori calificaţi, iar aproape o treime ar fi de acord să se angajeze şi pe un post inferior pregătirii lor sau chiar necalificat, în speranţa că vor reuşi să plece din România pentru o altfel de viaţă într-o ţară din Vest. Potrivit sondajului, 57% dintre cei care vor să plece în străinătate îşi caută un job calificat, în timp ce 13,5% şi-au exprimat dorinţa de a ocupa posturi care necesită studii superioare. În ceea ce priveşte statutul profesional actual al celor care au participa la sondaj, mai mult de jumătate au deja un job în România, dar vor ceva mai bun şi aproape o treime sunt şomeri. Cei mai mulţi dintre românii care vor să se angajeze în străinătate sunt bărbaţi, cu vârsta între 35 şi 44 de ani şi provin din mediul urban. În ceea ce priveşte nivelul de educaţie, se observă o creştere a numărului celor cu studii superioare care vor să plece, peste o treime dintre aceştia fiind absolvenţi de facultate sau de studii postuniversitare. Într-un top al ţărilor în care românii vor să-şi găsească un loc de muncă, Marea Britanie ocupă primul loc, aproape un sfert dintre aplicanţi căutându-şi un loc de muncă în această ţară. Următoarele ţări în preferinţele românilor sunt Germania, Grecia, Franţa şi Spania. Potrivit ofertelor de joburi postate pe portalul de recrutare, în ceea ce priveşte ţările în care se poate pleca la muncă imediat, Grecia revine pe primul loc, în special datorită joburilor sezoniere din turism.

Sursa: Telegrafonline.ro

29 martie 2011



Am o sugestie.
Vreau sa sesizez o eroare.