N-ai luat Bac-ul? Faci 800 € ca recepţioneră în Cipru

Cei peste 100.000 de tineri care au ratat examenul de maturitate anul acesta nu trebuie să dispere în legătură cu viitorul lor! Libertatea le arată unde se pot angaja atât în ţară, cât şi în străinătate, dar şi ce cursuri pot urma pentru a-şi face o carieră chiar şi fără diploma de bacalaureat

“Dacă variantele de angajare din ţară nu îi mulţumesc pe aceşti tineri, pot pleca peste hotare. Salariile pentru posturile necalificate variază între 400 de euro şi 1.000 de euro”, ne-au explicat reprezentanţii portalului de joburi www.Tjobs.ro.

Cameriste în Grecia, 400 €

Cele mai multe oferte sunt în domeniul turistic. Recepţionerii pot câştiga 600 de euro pe lună în Grecia, în timp ce în Cipru, aceştia primesc un salariu de 800 de euro. Chelnerii şi ospătarii sunt plătiţi cu lefuri care variază de la 600 de euro, în Grecia, până la 1.000 de euro, în Italia. Cameristele iau 400 de euro în Spania, în timp ce în Cipru acestea câştigă 600 de euro.

Baby-sitter în Olanda, 400 €

Fetele pot munci ca babysitter, în Olanda, cu 400 de euro şi în Belgia, unde leafa ajunge la 600 de euro. De regulă, pentru aceste posturi se oferă şi cazare, dar candidatele trebuie să ştie limba engleză măcar la un nivel minim de conversaţie.

Fermier în Danemarca, 1.000 €

Pentru băieţii bine făcuţi, cele mai potrivite sunt domenii precum construcţiile (700 de euro în Grecia, 1.000 de euro în Italia), agricultura (1.000 de euro în Spania, 600-800 de euro în Grecia) şi zootehnia (1.000 de euro, ca fermier în Danemarca). Dacă tinerii se hotărăsc să plece în grup, atunci e nevoie ca măcar unul dintre ei să ştie limba engleză.

Şofer în Anglia, 1.000 de lire

Tinerii cu permis de conducere, dar care nu au experienţă în domeniu, sunt căutaţi pentru a lucra ca şoferi de taxi în Anglia, unde salariul variază între 800 şi 1.000 de lire.

Sursa: Libertatea.ro

5 iulie 2011

 



Am o sugestie.
Vreau sa sesizez o eroare.