Rata mare a şomajului, angajaţi tot mai prost plătiţi, dări tot mai mari către stat. Sunt câteva dintre motivele pe carele au cei mai mulţi români care decid să-şi găsească un rost în afara graniţelor. Numărul de oferte de locuri de muncă trec de 20 mii, mai ales în perioada estivală.
La nivelul judeţului Mureş, numărul de salariaţi la sfârşitul lunii aprilie 2011 a fost de 119.119 persoane, nivel mai scăzut decât la sfârşitul lunii aprilie 2010, cu 4419 de persoane, potrivit statisticilor. Portalurile pe care agenţiile de recrutare postează ofertele de muncă în străinătate au însă zilnic mii de accesări.
"Oferta de joburi pentru luna iunie e variată şi se adresează tuturor categoriilor de români. Avem pentru prima dată echilibru între joburi sezoniere şi cele cu studii superiorare şi specializări concrete. Concret avem în primele 10 ţări, oferte venite din Marea Britanie, peste 7000 de joburi, Grecia, Spania, Italia sunt ţări care recrutează încă intens", a declarat Sonia Dan – PR coordonator.
Totodată, câştigul salarial mediu brut nominal a înregistrat o scădere, cifrându-se în luna aprilie 2011 la 1761 lei, cu 0,7% mai puţin decât în luna aprilie 2010. În afara graniţelor însă salariile au 3 zerouri în euro, lucru tentant pentru oricine, mai ales că bine plătite sunt şi muncile necalificate.
"Interesant e faptul ca în momentul de faţă cele mai mari salarii sunt pentru jobrile necalificate - în domeniul entertainment, însă şi cei cu studii superioare de la 1000 la 3-4000 Euro în funcţie de postul căutat", a adaugat Sonia Dan.
Responsabilii unui cunoscut portal în domeniul job-urilor în străinătate spun însă că cei interesaţi trebuie să acorde o atenţie sporită contractelor pe care le semnează. Procedeul nu e chiar atât de simplu, la firmele care se respectă însă, deoarece cei interesaţi trebuie să achite o taxă de interviu de 19 euro+TVA, dar şi una de training de 79 euro+tva – asta dacă vă doriţi să lucraţi pe un vas de croazieră.
Sursa: Tvmures.ro
20 iunie 2011

