Cele mai multe şanse de angajare în străinătate sunt în hoteluri, turism şi servicii medicale

Majoritatea locurilor de muncă vacante în străinătate vizează personal calificat în hoteluri și turism și medici și asistenți medicali.

Astfel, potrivit site-ului de recrutare Tjobs, peste 8.300 de joburi sunt disponibile în hoteluri și turism, peste 4.000 vizează personalul medical, iar aproape 1.300 de posturi personal cu experiență în îngrijire persoane vârstnice.

”Un număr de peste 1.200 de poziții libere se regăsesc și în restaurante, un număr similar în agricultură și aproape 1.000 de posture sunt disponibile pe vasele de croazieră”, spun reprezentanții Tjobs.

În ceea ce priveşte ţările cu cele mai multe oferte de muncă, Grecia revine pe primul loc cu peste 6.800 de joburi, pe locul doi este Marea Britanie cu peste 4.600 de joburi, iar pe trei se clasează Germania.

Potrivit statisticii, aproape 88% dintre ofertele de angajare disponibile la începutul lunii martie se concentrează pe continentul european.

În prezent, românii pot aplica pentru 23.000 de joburi disponibile în 36 de țări.

Sursa: Realitatea.net

01 martie 2011



Am o sugestie.
Vreau sa sesizez o eroare.