Aproape 13.000 de joburi sunt disponibile în străinătate

Românii care vor să plece în străinătate au la dispoziţie aproape 13.000 de posturi, în 44 de domenii de activitate. În luna septembrie , agenţiile de recrutare propun contracte în afara ţării pentru toate categoriile de profesionale, de la specialişti la necalificaţi.


Astfel, potrivit „Top 10 departamente cu oferte imediate de angajare”, întocmit de portalul Tjobs.ro, recrutorii selecţionează personal atât pentru joburi sezoniere (35,63 %), cât şi pentru joburile specializate care necesită studii superioare şi/sau calificări (32,10 %), dar  şi pentru posturile care se adreresează necalificaţilor (32,27 %).

Cele mai multe oferte se concentrează pe departamentele „personal medical şi sanitar” (2.203 de poziţii vacante), „hoteluri / turism” (1.678 de poziţii vacante).

Marea Britanie este ţara în care se poate pleca la muncă imediat, din această zonă venind cele mai multe oferte ( 23,43%, respectiv 3.267 de joburi vacante). Posibilităţi bune oferă şi Germania ( 1.362 locuri de muncă pentru specialiştii români) şi Italia ( 1.057 joburi). În continuare propunerile de contracte de muncă vin în special din Europa (79,07 % din totalul ofertelor de angajare), în ciuda faptului că se remarcă o scădere faţă de luna precedentă. De asemenea, se poate observa că posturile vacante puse la dispoziţie de angajatorii din Orientul Mijlociu şi de pe continentul african sunt în creştere , faţă de august.

Cu excepţia Europei, celelalte locuri de muncă sunt reunite în:

  • Orientul Mijlociu (cu 1.227 de joburi în Dubai, Abu Dhabi, Turcia, Qatar, Kuwait, Afganistan, Irak, Israel, Oman);
  • Continentul american (257 de poziţii în Insulele Caraibe, S.U.A. şi Canada);
  • Continentul african (120 de poziţii în Egipt şi Africa de Sud);
  • Vase de croazieră (118 poziţii)

 

Sursa: Saptamana Financiara

2 septembrie 2011

 



Am o sugestie.
Vreau sa sesizez o eroare.