Vara aceasta peste 22.000 joburi sezoniere, specializate și necalificate în străinătate

Peste 22.000 de contracte de muncă în străinătate sunt disponibile imediat pe Tjobs.ro, ofertele de angajare fiind numeroase și pentru toate tipurile de meserii. Un total de 62.255 de CV-uri au fost trimise prin portalul Tjobs.ro pentru cele aproape 41.000 de poziții vacante în perioada 30.04.2011 – 30.05.2011. Marea Britanie are detașat cele mai multe joburi vacante (peste 7.000) și un sfert din CV-urile trimise în aceeași perioadă.

Portalul Tjobs.ro însumează, la începutul lunii iunie 2011, 22.163 de locuri de muncă în străinătate, iar ofertele de angajare sunt în creștere. 29 de domenii de activitate conţin joburi vacante, disponibile în 40 de ţări diferite. În luna iunie 2011 recrutările se diversifică, întrucât există oferte de angajare pentru foarte multe meserii diferite, de la necalificate sau sezoniere, până la joburi pentru personal calificat sau specializat cu studii superioare.

Astfel, în "Top 10 departamente cu oferte imediate de angajare" recrutorii profesioniști angajează aproape în egală măsură pentru joburi sezoniere (38,49 %), pentru joburi specializate (34,49 %) și pentru joburi necalificate (25,91 %).
Totuși, angajările pentru munci sezoniere sunt în scădere cu aproape 33 % față de începutul lunii mai, ceea ce înseamnă că recrutările pentru sezonul estival se apropie de sfârșit: "hoteluri / turism" (locul 2, cu 4.125 poziţii libere), "agricultură / silvicultură" (locul 4, cu 1.552 poziții libere), "restaurant" (locul 5, cu 1.224 poziții libere), și "vase de croazieră" (locul 7, cu 912 poziții libere).

În creștere sunt însă ofertele cu joburi specializate ("personal medical și sanitar" - locul 1 cu 5.445 poziții libere, "transport" - locul 8 cu 880 poziții libere, "industrie" - locul 10 cu 802 poziții libere) și cele cu alte joburi necalificate ("îngrijire bătrâni" - locul 3 cu 2.610 poziții libere, "au pair / îngrijire copii" - locul 6 cu 1.008 poziții libere, "necalificat" - locul 9 cu 833 poziții libere).

Top 10 tari pozitii disponibile

În ceea ce priveşte ţările în care se poate pleca la muncă imediat, Marea Britanie cumulează aproape 32 % dintre ofertele de angajare cu contracte de muncă în luna iunie: 7.082 de joburi vacante. Iar următoarele 9 state cumulează 54 % din angajările lunii iunie: Grecia (locul 2, 3.759 joburi), Germania (locul 3, 2.743 joburi), Italia (locul 4, 1.260 joburi), Spania (locul 5, 1.159 joburi), Danemarca (locul 6, 904 joburi), Franța (locul 7, 780 joburi), vase de croazieră (locul 8, 643 joburi), S.U.A. (locul 9, 371 joburi) și Norvegia (locul 10, 352 joburi).

Top 10 departamente pozitii disponibile

În continuare românilor li se propun cele mai multe contracte de muncă în Europa, cu 92,46 % dintre ofertele de angajare. Există însă și posturi în țări exotice: Orientul Mijlociu (cu 559 joburi în Dubai, Abu Dhabi, Kuwait, Qatar, Afganistan, Turcia, Oman sau Bahrain), Asia și Oceania (50 de poziții în Vietnam și câte 2 posturi în Noua Zeelandă și China), ba chiar și în America Centrală (44 de poziții în Insulele Caraibe).

Activitatea aplicanților pe portalul Tjobs.ro

Statisticile referitoare la activităţile întreprinse de aplicanţi pe portalul Tjobs.ro scot în evidenţă date interesante. Cele 40.915 locuri de muncă vacante în perioada 30.04.2011 - 30.05.2011 au totalizat 62.255 de aplicări, în 29 de departamente şi pentru 41 de ţări. Se remarcă din nou o creștere a numărului de CV-uri trimise față de luna precedentă, de 7,69 %. Explicația se regăsește în faptul că interesul românilor pentru joburile din străinătate crește la începutul verii, prima opțiune a acestora fiind angajările de sezon.
Domeniile în care aplicanţii şi-au trimis candidaturile, în intervalul menţionat, prin portalul Tjobs.ro, au fost următoarele:

  • Agenţiile de recrutare cu oferte de angajare în sectoarele cu activităţi de sezon au primit 50,23 % din totalul aplicărilor online.
  • Ofertele disponibile meseriașilor specializați au cumulat 19,42 % din CV-urile trimise.
  • Iar domeniile cu oferte de joburi necalificate au atras 19,42 % din aplicările online în perioada deja menţionată.

Nr de aplicari pe departamenteNr de aplicari pe tari

Într-un top 10 al ţărilor pentru ale căror oferte de angajare s-au trimis CV-uri, în aceeaşi perioadă 30.04.2011 - 30.05.2011, Marea Britanie rămâne cea mai căutată țară pe portalul Tjobs.ro. 25,85 % dintre aplicările online au vizat joburile vacante în toate cele patru regiuni britanice. Au urmat apoi Germania (6.810 aplicări), Italia (6.539 aplicări), Spania (6.007 aplicări) și Norvegia (4.011 aplicări). Se remarcă o scădere de aproape 50 % a numărului de candidaturi trimise pentru joburile din Grecia (3.639 aplicări).

Interesante sunt și datele referitoare la căutările online realizate de românii atrași de ofertele de angajare în afara țării, disponibile pe portalul Tjobs.ro.
Un total de 137.136 căutări / vizionări au fost efectuate pe www.tjobs.ro, în perioada 30.04.2011 - 30.05.2011. Se remarcă o ușoară scădere de 1,66 % în numărul căutărilor / vizionărilor, faţă de perioada 31.03.2011 - 30.04.2011. Căutările de joburi după criteriul "fără departament" au reprezentat în continuare o pondere importantă: 56,85 % din totalul activităților efectuate de aplicanții portalului Tjobs.ro.

Nu aceeași tendință se observă și în căutările / vizionările online după opțiunea "țară". Astfel, în același interval 30.04.2011 - 30.05.2011, 69,91 % dintre căutări / vizionări s-au realizat după o ţară anume. Ceea ce înseamnă că românii știu în ce țări doresc să plece la muncă.
Marea Britanie rămâne tot pe locul întâi în topul preferințelor (cu 9,57 %, respectiv 13.125 căutări / vizionări), urmată de Germania (cu 6,87 %, respectiv 9.416 căutări / vizionări) și de Italia (cu 5,06 %, respectiv 6.935 căutări / vizionări). Ofertele de posturi ale altor 75 de state au fost de asemenea căutate. Grecia și Cipru au cumulat doar 2,19 % din totalul căutărilor /vizionărilor de joburi.

Posturi cautate departamentePosturi cautate pe tari

Sursa: Tjobs.ro

01 iunie 2011



Kit Mass Media - Informaţii despre Tjobs.ro

*.pdf - Descărcaţi


Am o sugestie.
Vreau sa sesizez o eroare.