Statistici Tjobs.ro - Martie 2010

Românii care au aplicat pentru un loc de muncă în străinătate în perioada: 01 Martie 2010 – 31 Martie 2010

134.239 de români au apelat la Recrutorii Profesionişti din România pentru a obţine un loc de muncă în străinătate.

Numărul persoanelor doritoare să ocupe un loc de muncă în străinătatate a crescut cu 27 % comparativ cu luna februarie a anului 2010.

De cele mai multe ori, contractele de muncă pentru care pleacă românii sunt încheiate pentru perioade de 6-9 luni, cu posibilitate de prelungire. Unele contracte propun oferte pe 12 luni, cu posibilitate de extindere.

Ce condiţii impun angajatorii?
• Vârsta între 18-50 de ani; unele oferte acceptă şi persoane cu vârsta de peste 50 de ani, dar numai dacă au experienţa necesară în domeniul pentru care au aplicat sau dacă au o stare bună de sănătate.
• În general, angajatorii străini cer experienţă profesională anterioară de lucru pentru departamentul în care este oferit postul. Cu toate acestea, nu se cere experienţă în cazul muncitorilor necalificaţi şi al persoanelor care lucrează în domeniile îngrijire copii/bătrâni şi munca în agricultură.
• O experienţă profesională minimă se cere şi în sectorul construcţiilor.
• Un aspect foarte important este faptul că experienţa cerută de angajator nu trebuie să fie neapărat şi în concordanţă cu experienţa de pe cartea de muncă, deoarece, de cele mai multe ori, persoanele care aplică pentru un job sunt testate şi evaluate în funcţie de postul pentru care aplică. În plus, există multe cazuri în care aplicanţii au lucrat într-un domeniu, însă acel loc de muncă nu figurează în cartea de muncă. Iată de ce menţiunile din cartea de muncă nu constituie întotdeauna un avantaj în favoarea aplicantului.
• O ultimă cerinţă ar fi cunoaşterea unei limbi străine, mai ales în domeniile în care comunicarea cu angajatorul sau cu clienţii acestuia este necesară. Însă în unele cazuri, precum posturile de necalificaţi sau locurile de muncă unde se lucrează în echipă, este suficient ca o singură persoană din grupul de muncitori să vorbească limba străină cerută.

 

Pentru următoarele 2 luni se prevede o ofertă de 90.000 de locuri de muncă în străinătate disponibile. Un total de aproximativ 350.000 de locuri de muncă în străinătate vor fi disponibile până la sfârşitul anului 2010.

 

Descărcaţi comunicatul în format *.doc
Comunicat Tjobs.ro - 07.04.2010

Sursa: Tjobs.ro

07 aprilie 2010