Portalul Tjobs.ro însumează peste 21.000 joburi, noiembrie 2010

Peste 21.000 de joburi în străinătate sunt disponibile imediat pe website-ul Tjobs.ro. Iar un total de 65.454 de aplicări au fost înregistrate pe portalul Tjobs.ro, în perioada 24.09 – 28.10.2010, Marea Britanie înregistrând 30% dintre candidaturi.

Top 10 departamente în privinţa poziţiilor disponibile

Portalul Tjobs.ro însumează, la începutul lunii noiembrie 2010, un total de 21.112 de locuri de muncă în străinătate, reprezentând oferta a mai mult de 400 de recrutori profesionişti. Mai precis, 28 de domenii de activitate conţin poziţiile vacante deja meţionate, disponibile în 42 de ţări diferite. De remarcat faptul că numărul ofertelor de angajare este în creştere.

Astfel, într-un "Top 10 departamente cu oferte imediate de angajare", "personal medical şi sanitar" ocupă, de această dată, poziţia întâi a clasamentului, cu 24,93% din totalul joburilor neocupate (5.695 poziţii), urmat de "hoteluri / turism" (13,35%, respectiv 3.050 de poziţii) şi "agricultură / silvicultură" (6,783%, respectiv 1.550 de poziţii). Clasamentul este continuat, în ordine descrescătoare, de: "construcţii" (1.455 poziţii), "industrie" (1.435 poziţii), "îngrijire bătrâni" (1.233 poziţii), "restaurant" (1.232 poziţii), "au pair / îngrijire copii" (1.208 poziţii), "vase de croazieră" (1.087 poziţii) şi "transport" (1.054 poziţii).

Comparativ cu oferta Tjobs.ro a lunii octombrie 2010, departamentul "transport" are o intrare spectaculoasă în clasament, cu o creştere prevăzută de 500% a ofertelor de angajare, în timp ce domeniile "personal medical şi sanitar" şi "agricultură / silvicultură" îşi vor tripla numărul de poziţii vacante. Pe de cealaltă parte, sunt prevăzute scăderi importante în numărul de joburi în: "restaurant" (-50%), "hoteluri / turism" (-30%) şi "vase de croazieră" (-30%).

Top 10 ţări în privinţa poziţiilor disponibile

În ceea ce priveşte ţările în care se poate pleca la muncă imediat, Marea Britanie este noua lideră în "Top 10 ţări cu oferte imediate de angajare", cu un segment de 25,50% din totalul locurilor de muncă în străinătate vacante, respectiv 5.826 de poziţii libere, devansând astfel detaşat Grecia (11,15%, adică 2.547 poziţii vacante). Danemarca intră în clasament direct pe locul 9, cu, cu o creştere de 500% (878 de joburi).

State precum Italia (+30%, adică 1.701 poziţii), Germania, S.U.A. (+50%, adică 890 poziţii) sau Spania (+60%, adică 825 poziţii), plus vasele de croazieră, rămân în top cu un număr atrăgător de locuri de muncă. De remarcat faptul că, în comparaţie cu oferta Tjobs.ro de joburi peste hotare din perioada septembrie – octombrie, a.c., numărul posturilor vacante a scăzut simţitor în ţări precum: Grecia (-50%, respectiv 2.547 de poziţii), Cipru (-30%, respectiv 1.246 de poziţii) şi Franţa (982 de poziţii). Tendinţa de angajări în luna noiembrie ţine cont de intrarea în sezonul de iarnă, cu o reducere importantă a ofertelor de plecare la muncă în state ale căror economie este bazată pe turismul estival.

Activitatea aplicanţilor pe Tjobs.ro

Statisticile referitoare la activităţile întreprinse de aplicanţi pe portalul Tjobs.ro scot în evidenţă date interesante. Cele aproximativ 22.000 de locuri de muncă vacante, în perioada 24.09 – 28.10.2010, au totalizat 48.933 de aplicări, în 31 de departamente.

Domeniile în care aplicanţii şi-au trimis candidaturile, în intervalul 24.09 – 28.10.2010, prin portalul Tjobs.ro, au fost următoarele:

  • Sectoarele cu poziţii în activităţile de sezon au suscitat, în continuare, cel mai mare interes, "construcţii" (17%, respectiv 8.303 aplicări), "agricultură / silvicultură" (10%, respectiv 4.813 aplicări) şi "hoteluri / turism" (9,62%, respectiv 4.709 aplicări), cumulând 36,43% din totalul CV-urilor trimise de aplicanţii activi în perioada menţionată.
  • Departamentul "vase de croazieră" a revenit în atenţia românilor interesaţi să muncească peste hotare, atrăgând 4,38% dintre candidaturi. Se prevede o creştere a candidaturilor depuse pentru acest departament în lunile următoare. Aplicanţii sunt deja familiarizaţi cu procedura de recrutare specifică companiilor navale, care organizează interviuri în lunile noiembrie – februarie pentru sezonul estival următor.
  • Numărul de aplicări pe departamente Numărul de aplicări pe ţări

  • De o atenţie constantă s-au bucurat domeniile: "restaurant" (6,38%, respectiv 3.123 aplicări), "au pair / îngrijire copii" (5,61%, respectiv 2.747 aplicări), "necalificat" (5,46%, respectiv 2.672 aplicări).

Într-un top al celor mai căutate 10 ţări, în acelaşi interval 24.09 – 28.10.2010, românii au arătat un interes crescut pentru joburile propuse în special în Marea Britanie (10.170 aplicări), Germania (6.501 aplicări) şi Italia (3.618 aplicări).

Grecia a ieşit din clasament, iar Cipru a ajuns la coada topului, cu doar 1.731 aplicări (-50% faţă de august – septembrie cu 3.145 aplicări). Spania (2.626 aplicări) şi Franţa (1.907 aplicări) suscită din nou interesul aplicanţilor Tjobs.ro. Nou intrate în clasamentul menţionat sunt: S.U.A. (1.753 aplicări), Finlanda (1.686 aplicări) şi Cehia (1.674 aplicări), alături de "vase de croazieră" (2.169 aplicări).

Portalul Tjobs.ro a înregistrat cifre interesante şi în ceea ce priveşte profilul românilor interesaţi de ofertele de angajare în afara ţării.

Astfel, din totalul de 133.103 căutări / vizionări efectuate în perioada 24.09– 28.10.2010, cele 61.155 căutări / vizionări realizate după opţiunea "departament" demonstrează faptul că aplicanţii Tjobs.ro au început să acorde mai mult interes ofertelor de angajare pentru posturi calificate şi cu studii de specialitate

Pe de altă parte, alte 71.948 căutări / vizionări au fost efectuate fără a solicita locurile de muncă specifice unui departament anume. Ceea ce înseamnă că tendinţa lunii octombrie, în ceea ce priveşte interesul pentru joburile de peste hotare, s-a ghidat după principiul "orice loc de muncă, în orice departament".

Nu acestea sunt concluziile şi în ce ceea ce priveşte topul căutărilor pe ţări, în aceeaşi perioadă deja menţionată. Doar 33% dintre căutări (adică 43.727) au fost realizate fără a se ţine cont de criteriul "ţară". Marea Britanie ocupă locul întâi în topul preferinţelor (cu 10,26%, respectiv 13.617 căutări / vizionări), urmată de Germania (cu 5,87%, respectiv 7.783 căutări / vizionări) şi Italia (cu 4,45%, respectiv 5.904 căutări / vizionări). Alte 70 de state au fost de asemenea căutate.

Numărul de posturi căutate pe departamente Numărul de posturi căutate pe ţări

 

Sursa: Tjobs.ro

01 noiembrie 2010

 

 



Kit Mass Media - Informaţii despre Tjobs.ro

*.pdf - Descărcaţi


Am o sugestie.
Vreau sa sesizez o eroare.