Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro May - 7 - 2012 SCRIE PĂREREA TA

Dacă lucrezi în sistemul bancar şi visezi la o schimbare exotică în cariera ta, alege-ţi cu grijă ţara de destinaţie. După cum vezi, în Burma vei învăţa să numeri banii la propriu. :)

MYANMAR-CURRENCY/

Sursa pozei: Reuters.com

Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro

Despre : , , lefe-tzepe
Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro September - 21 - 2011 SCRIE PĂREREA TA

Debbie-Davis-somera-milionara-sursa_belfasttelegraph.co.ukDebbie Davis întruchipează exemplul persoanei hotărâte, care a devenit, din șomeră, milionară în lire sterline, aproape peste noapte.

Povestea de succes începe în 2004, în orășelul englez Sunderland. Trimisă în șomaj și fără perspective încurajatoare de a-și găsi un alt job, Debbie începe să vândă vecinilor, prietenilor și necunoscuților produse de cosmetică, din ușă-n ușă. Reușita a fost garantată de la început. Numărul comenzilor creșteau de la o zi la alta, iar primul membru pe care l-a cooptat în echipa sa a fost chiar partenerul de viață.

Acum, la 7 ani de la intrarea în lumea Avon, compania pentru care vinde produsele, este milionară în lire sterline, are un Mercedes SLK oferit de Avon și pleacă anual într-o excursie oferită tot de Avon (ultima dată s-a relaxat în Palma de Mallorca). Coordonează o echipă națională de 8.000 de persoane care îi aduce o cifră de afaceri de 9,3 milioane de lire sterline din 2004 încoace.

Am uitat să vă spun că are doar 31 de ani, ceea ce înseamnă că de la vârsta de 24 de ani e în topul celor mai reputați oameni de afaceri britanici.

Deci, se poate, chiar și vânzând din ușă-n ușă. :)

Sursa: The Belfast Telegraph

Sursa poză: MailOnline

Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro

Despre : , , , lefe-tzepe, tovarăş-team
Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro June - 22 - 2011 SCRIE PĂREREA TA

De vreo câteva zile încoace, jurnaliștii din lumea întreagă au preluat cu mult entuziasm povestea cerșetorului transformat peste noapte în milionar… în dolari americani.

Ce i s-a întâmplat lui Max Melitzer visăm să ni se întâmple fiecăruia dintre noi. Averea de nu mai puțin de 8 milioane de dolari pe care i-a lăsat-o fratele său îi va transforma cu siguranță destinul americanului Max. Parcă numai în America putea să se întâmple…

Sunt sigură că fratele mai bogat, mâncat de remușcări, s-a gândit ca cel puțin la sfârșitul vieții sale să facă o faptă demnă de un loc în rai. Așa că a lăsat cu limbă de moarte, și într-un testament, ca rătăcitorului său frate să îi revină tot ce lasă în urmă.

Detaliile le puteți citi aici.

Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro

Despre : , , , lefe-tzepe, niuzuri
Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro December - 9 - 2010 1 COMENTARIU

Ştiţi care este una dintre cele mai bine plătite meserii din lume? Ce spuneţi de postul de şef indian în Canada? Nici eu nu ştiam că există un astfel de job până de curând…

O anchetă condusă de Federaţia contribuabililor din Canada (FCC) a scos la iveală faptul că şefii triburilor autohtone de amerindieni au salarii mai mari decât chiar prim-miniştrii statelor canadiene. Adică 110.000 de dolari canadieni pe an în medie, venit net, ceea ce reprezintă vreo 150.000 de euro. Anual… A, probabil nu v-aţi prins, dar posturile de şef indian de trib sunt posturi de funcţionari de stat. Există, totuşi şi un dezavantaj: şefii de triburi nu au dreptul la pensie…

Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro

Despre : , lefe-tzepe
Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro September - 15 - 2010 SCRIE PĂREREA TA

Fiscul american este mai pornit ca niciodată să pedepsească evaziunile fiscale. Lupta fiind însă titanică, era nevoie de o soluţie care să uşureze munca de teren a agenţilor săi. Şiretlicul se ascunde într-una dintre măsurile recent adoptatei reforme Wall Street şi constă în răsplătirea informatorilor Fiscului american în procente de 10 – 30% din suma totală încasată prin sancţionarea pârâtului.

Traducere: Orice persoană, care furnizează autorităţilor fiscale informaţii concrete despre întreprinderea X, suspectată de a nu-şi fi plătit toate taxele şi impozitele către stat, primeşte o recompensă de minimum 100.000 de dolari americani.

Cu toate acestea, există 3 condiţii obligatoriu a fi îndeplinite pentru a câştiga marele jackpot:

  • Informatorul(oarea) trebuie să împărtăşească o informaţie nouă, pe care nimeni nu a mai furnizat-o până la el/ea;
  • Ancheta trebuie să ducă la amenzi reale;
  • Iar sancţiunea trebuie să fie de cel puţin 1 milion de dolari americani.

Eu prevăd o creştere a numărului de detectivi privaţi în S.U.A., dar şi a informatorilor… Ce bine-ar duce-o şi românii dacă Finanţele ar adopta astfel de măsuri…

Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro

Despre : , lefe-tzepe, pa-u-ză