Top10 motive să lucrezi pe vas de croazieră

Dacă vreţi să câştigaţi mulţi bani, trebuie să lucraţi peste 12 ore/zi şi să vă luaţi gândul de la concediu, cel puţin pentru o perioadă de timp. Există un astfel de job, foarte solicitant, dar care are avantajul că poate să vă facă să vă simţiţi în vacanţă, deşi lucraţi la fel, sau poate chiar mai mult ca şi/decât într-o firmă obişnuită. Despre ce este vorba? Aflaţi din articolul de mai jos. Iar oferte de joburi în domeniul Cruise Ships puteţi accesa de pe www.tjobs.ro.

1. Lucrând pe un vas de croazieră reuşiţi, teoretic, să scăpaţi de problemele financiare. În mare parte, pentru că sunteţi destul de bine plătit, şi, trăind pe vas, aveţi mâncarea şi cazarea asigurate. Veţi plăti mici servicii din când în când, însă, la drept vorbind, aveţi posibilitatea să economisiţi o mare parte din banii pe care-i câştigaţi.


2. Vedeţi lumea pe gratis. Lucrul pe un vas de croazieră vă oferă şi ocazia de a vizita locuri la care multă lume nici nu visează că va ajunge vreodată. Este vorba de insulele tropicale nespus de frumoase, care sunt şi unele dintre cele mai importante destinaţii turistice.

3. Vă extindeţi orizonturile. Veţi fi uimiţi de câte lucruri noi sunt de învăţat: despre diferite culturi, despre oameni, mâncare sau mod de a trăi, etc.

4. Vă veţi face noi prieteni. Veţi întâlni tot timpul oameni noi şi veţi lega prietenii cu persoane din diverse colţuri ale lumii. Unele pot fi foarte trainice, asemeni celor care se leagă între două persoane care au facut armata împreună, sau care au fost colegi de cameră în facultate.


5. Vă veţi perfecţiona cunoştinţele de limbi străine şi abilităţile de comunicare. Engleza va fi floare la ureche.

6. Aveţi ocazia să fiţi avansat. Persoanele muncitoare şi ambiţioase sunt întotdeauna promovate. Depinde numai de dumneavoastră cât de sus veţi ajunge.

7. Nu aveţi nevoie de viză sau de permis de muncă. Aici este vorba în special de cei care vin din ţările Europei de Est, Asia, America Latină, etc. Multora dintre ei le este aproape imposibil să emigreze şi să lucreze în ţări precum S.U.A., Canada sau Marea Britanie. Angajatorii vă furnizează toate documentele necesare pentru a lucra pe un vas de croazieră.

8. Nu veţi avea parte de vreme urâtă. Vasele de croazieră au ca destinaţie locurile unde turismul este principala sursă de venit. Asta înseamnă soare şi plajă tot timpul anului. Unele curse sunt şi spre nord, în Alaska, dar numai pe timpul verii.


9. Mâncare bună. Toate vasele au cel puţin 5 hoteluri şi restaurante de cinci stele. Cu unele excepţii, angajaţii au acces la ele.

10. Căpătaţi experienţă. Faptul că lucraţi într-un domeniu în care se pune accent pe servicii de calitate vă va folosi mai târziu în carieră, indiferent de domeniul în care activaţi.

07 Septembrie 2009

Sursa: www.hotnews.ro

Autor: Veronica Radulescu

Am o sugestie.
Vreau sa sesizez o eroare.