Norvegia, tipuri de concedii

Piața muncii din țările scandinave este din ce în ce mai vizată de către muncitorii români din varii motive: remunerațiile satisfăcătoare, condițiile bune de muncă, experiența inedită oferită, etc.

Astfel, pentru cei interesați de munca în Norvegia, vă aducem la cunoștință câteva informații cu privire la tipurile de concedii de aici, durata acestora, condițiile în care sunt acordate, etc.

Concediul anual

Actul de Concediu Anual Norvegian (The Norwegian Annual Holiday Act) oferă angajaților dreptul la concediu anual. Acest act se aplică atât sectorului privat cât și celui public.

Astfel angajații au dreptul la 4 săptămâni plus o zi de concediu anual. În anumite domenii, se acordă adițional 4 zile de concediu anual, iar angajaților cu vârsta de peste 60 ani li se oferă o săptămână în plus de concediu anual.

Este necesar să fi fost angajat pentru întregul an pentru a avea dreptul la plata de concediu echivalentă cu salariul întreg, în cazul în care veți încasa dreptul dumneavoastră de concediu complet.

Când veți înceta să lucrați pentru angajatorul dvs., veți primi alături de ultimul salariu, plățile de concediu acumulate.

Angajatorul poate să decidă care este cea mai potrivită perioadă pentru concediul anual, dar trebuie, bineînțeles să se consulte și cu angajatul.

Aveți dreptul la 3 săptămâni consecutive de concediu între 1 iunie și 30 septembrie.

Concediu de maternitate

Concediul de maternitate se acordă pe o perioadă de 44 săptămâni cu plata în întregime a salariului, sau pe o perioadă 54 săptămâni, cu plata a 80% din salariu.

Primele 3 săptămâni de concediu de maternitate trebuie luate de către angajată înainte de naștere, existând și opțiunea de a beneficia de concediul de maternitate cu 12 săptămâni înainte de naștere.

Concediul de paternitate

Concediul de paternitate se acordă pe o perioadă de 10 săptămâni, începând cu 2009.

Concediul de boală

Pentru a fi calificați pentru concediul de boală, trebuie să fi lucrat de cel puțin 4 săptămâni (în orice țară membră a Spațiului Economic European).

De asemenea, pentru concediul de boală va trebui să prezentați un certificat medical care să ateste boala dvs.

Angajatorul are obligația de a plăti concediul medical angajatului, pentru primele 16 zile. Ulterior, obligația de plată este transferată Organizației Sociale și de Muncă a Norvegiei (NAV - http://www.nav.no/In+English).

Baza de calcul pentru plata concediului de boală este de regulă echivalentă cu venitul încasat în primele 4 săptămâni înainte de prima zi de concediu de boală, transformat în venit anual.

Pentru mai multe informații cu privire la condițiile de muncă și tipurile de concedii în Norvegia, vă îndrumăm să consultați și Organizația Socială și de Muncă a Norvegiei, NAV.

Tjobs.ro vă pune la dispoziție oferte de muncă în Norvegia și în numeroase țări din lume, în varii domenii. Accesați portalul cu cele mai multe locuri de muncă în străinătate și aplicați la jobul dorit.

27 Aprilie 2011

Sursa: Tjobs.ro | Oriunde în lume!

Autor: Laura Avila | Tjobs.ro | Redactor

Am o sugestie.
Vreau sa sesizez o eroare.