Marea Britanie (Anglia, Scoţia, Irlanda sau Ţara Galilor) se adresează, în general, tinerelor persoane, fete şi băieţi, care doresc să îşi îmbunătăţească cunoştinţele de limba engleză şi să îşi trăiască viaţa, pentru o perioadă de timp, în ton cu stilul "british". Munca în Regatul Unit ca şi baby sitter începe să câştige interes şi în rândul băieţilor, fetele nemaifiind singurele candidate pentru acest tip de post. Dar care este profilul Au Pair cerut de familiile engleze?
Responsabilităţile de Au Pair
- Se ocupă şi are grijă de copii cu vârste diferite. Poate efectua sarcini domestice uşoare, însă doar cele strict legate de copiii pe care îi are în îngrijire: pune la spălat hainele copiilor, le pregăteşte masa, spală vesela folosită de copii, adună jucăriile copiilor, face curat în spaţiul de joacă al copiilor, aranjează lucrurile în camerele copiilor.
- Timpul de lucru nu poate fi superior unui număr de 30 ore lucrate efectiv / săptămână, respectiv de 5 până la 6 ore / zi.
- Face babysitting pentru familia-gazdă cel mult 2 seri / săptămână.
Cum este răsplătit Au Pair-ul
- O cameră proprie în casa familiei pentru care lucrează;
- Mâncare şi acces la facilităţile menajere ale casei;
- Aproximativ 400 - 600 lire sterline / lună bani de buzunar;
- Posibilitatea de a folosi o maşină pentru deplasările la curs sau în alte locaţii (la cererea familiei);
- O asigurare de sănătate şi de risc de accident complete, astfel încât dvs. să puteţi beneficia de toate serviciile medicale în statul britanic, inclusiv de cele de specialitate.
La aceste avantaje vă pot fi adăugate alte forme de răsplată, dacă reuşiţi să vă integraţi în familia respectivă atât de bine încât să dorească să vă adopte pentru a nu vă mai da drumul, precum: abonament lunar mijloace de transport în comun, drumul spre casă plătit, bani de buzunar extra, etc.
Profilul Au Pair-ului ideal
- Să aveţi între 18 şi 30 de ani;
- Să dispuneţi de resurse financiare suficiente pentru a vă întreţine până când începeţi efectiv munca;
- Un nivel mediu de engleză;
- Deţinerea permisului de conducere constituie un avantaj;
- Nu există interdicţii de acces la ofertele de Au Pair în ceea ce îi priveşte pe băieţi.
O ultimă menţionare: sejurul "Au Pair" în Marea Britanie nu se poate face fără acordul scris al Home Office din Regatul Unit, către care faceţi o solicitare de eliberare a unei autorizaţii de muncă ca şi babysitter ("Accession worker card").
În încheiere, voi lăsa cuvântul câtorva persoane care îşi împărtăşesc experienţa personală de baby sitter.
Vă invităm, de asemenea, să faceţi o plimbare vizuală printre locurile de muncă în străinătate recomandate de portalul Tjobs.ro.
22 Iunie 2010
Sursa: Tjobs.ro | Oriunde în lume!
Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro | PR & Comunicare




