Domeniul joburilor pe vase de croazieră este la mare căutare de către românii dornici de joburi în străinătate. Joburile bine plătite, plecarea rapidă şi pe contracte lungi, dar şi experienţa cunoaşterii unor locuri noi şi ţări noi, îi fac pe mulţi dintre aplicanţii români să fie interesaţi de joburi pe vase de croazieră.
În special, persoanele potrivite pentru poziţii pe vase, căutate de marile companii care deţin vase, sunt persoane tinere, sociabile, deschise spre muncă şi care au o experienţă minimă pe poziţia aplicată. Sunt şi companii care caută o experienţă mai relevantă şi nu acceptă începători.
Spre exemplu, există şi cazul acelor persoane care au lucrat ani buni pe vase, poate chiar 10-15 ani şi care se consideră prea în vârstă pentru a mai merge la astfel de joburi. Ei bine, este important să ştiţi că un angajator va prefera persoana mai în vârstă dar cu mai multă experienţă decât pe cel tânăr şi fără foarte multe cunoştinţe. Dar, există de asemenea şi o marjă de vârstă acceptată. Pentru poziţiile normale de pe vase se acceptă persoane până în 40 de ani, cu anumite excepţii, în funcţie de vase. Iar pentru bucătari, se acceptă persoane până în 45 de ani.
Aşadar, acum este sezonul locurilor de muncă pe vase de croazieră. Nu ezitaţi şi aplicaţi la joburile oferite de agenţiile de recrutare de pe Tjobs.ro.
19 Iulie 2011
Sursa: Tjobs.ro | Oriunde în lume!
Autor: Sânziana Țiplea | Tjobs.ro | Colaborator


