Ca parte a Uniunii Europene, Cipru este o destinație la care cetățenii români nu au nevoie de o viză pentru a ajunge. Piața muncii este și ea deschisă, dar pentru a lucra, trebuie să urmați și o procedură.
Primul pas este ca în termen de 4 luni de la intrarea în țară să vă înregistrați la un birou local de emigrare al Poliției, de unde primiți un certificat de înregistrare. Pasul doi e să cereți un număr de asigurare socială de la autoritățile care se ocupă cu ocuparea forței de muncă. Acesta se eliberează în termen de șase luni de la depunerea cererii.
După ce vă angajați e bine să știți că statul cipriot obligă angajatorii să vă asigure un salariu minim de 835 de euro, dacă sunteți angajați într-un program full-time. După șase luni de vechime, salariul minim nu poate coborî sub 887 euro.
Program de muncă
La locul de muncă, majoritatea angajatorilor au fixat un program de la 8:00 la 17:30, cu pauză de masă de la 13:00 la 14:30. Nereglementată de stat este o obișnuință destul de larg răspândită ca miercurea programul de lucru să se încheie la ora 13:00. În schimb statul a reglementat programul magazinelor. Dacă lucrați în Comerț/Vânzări e bine să știți că în intervalul noiembrie – martie, magazinele sunt deschise până cel tâziu la ora 19:30, iar în restul anului până cel târziu la ora 22:00.
Programul maxim de lucru stabilit de lege nu poate depăși 48 de ore de lucru pe săptămână, incluzând orele suplimentare. Acestea din urmă nu pot fi mai mult de 9 pe săptămână. Plata minimă a orelor suplimentare reglementată de stat este de 1,5 x remunerația pe oră pentru fiecare oră suplimentară lucrată. Programul de lucru săptămânal este de regulă de cinci zile, iar legea obligă angajatorii care în fiecare săptămână să asigure angajaților cel puțin o zi liberă.
Dacă lucrați pe timpul nopții (intervalul 23:00 – 6:00) nu puteți avea un program mai lung de 8 ore/zi. Dacă lucrați în timpul zilei, angajatorul este obligat ca după șase ore de lucru să vă asigure o pauză de minim 15 minute.
Concedii
Concediul anual este de minim 20 de zile, pentru angajații cu normă întreagă. Pentru muncitorii sezonieri sau cei care lucrează în regim part-time, concediul anual de odihnă se calculează în funcție de numărul de ore lucrate.
Concediul de boală plătit este reglementat în funcție de vechimea în muncă. Pentru o vechime între 6 luni și 3 ani, un slariat poate primi maxim 15 zile de concediu de boală pe an. Pentru o vechime care trece de trei ani numărul maxim de zile de concediu de boală este de 24 pe an.
Concediul de maternitate are o altă abordare față de România. Mai exact statul obligă angajatorul să ofere unei mame la naștere o sumă care trebuie să fie echivalentă cu minim 6 salarii.
La aceste concedii se adaugă anual între 14 și 17 zile libere, stabilite pe criterii religioase sau după date importante în istoria națională.
În relația cu angajatorul, trebuie să știți că în prima lună de muncă puteți fi concediat fără notificare. După prima lună, angajatorul e obligat să vă notifice anterior concedierii, iar dacă nu o face e obligat la plata unei compensații bănești.
Pentru mai multe informații legate de condițiile de muncă din Cipru puteți accesa site-ul Departamentului de Muncă din cadrul Ministerului Muncii din Cipru la adresa: http://www.mlsi.gov.cy/mlsi/dlr/dlr.nsf/dmllivingcon_en/dmllivingcon_en?OpenDocument.
Pentru o listă cu locuri de muncă în Cipru, vă recomandăm portalul Tjobs.ro.
18 Ianuarie 2012
Sursa: Tjobs.ro | Oriunde în lume!
Autor: Tjobs.ro | Oriunde în lume!


