Irlanda și Belgia vor continua să impună restricții de acces muncitorilor români, cel puțin până în 2013.
Decizia este fermă însă nu presupune că nu veți mai putea munci în Irlanda sau Belgia. Ofertele de angajare continuă, însă cel mai bine este să vă pregătiți plecarea prin intermediul unei agenții de recrutare.
Cel puțin 35 de locuri de muncă în Irlanda sunt vacante în momentul de față, pe Tjobs.ro:
-
10 poziții pentru specialiști IT. Engleza vorbită fluent și programarea în Java, J2EE, EJB, JSP, JavaScript, HTML, Classic ASP, SQL Server 2000,Visual Basic 6.0, Visual Basic.Net, ASP.Net, Crystal Reports sunt cerințele de bază, alături de minimum 2 ani de experiență practică. Salariile variază între 2.500 – 3.000 de euro / lună.
-
5 poziții pentru medici specializați în medicina de urgență. Se cer cunoașterea fluentă a limbii engleze și o experiență profesională de minimum 2 ani. Salariile lunare se ridică la 4.000 – 5.000 de euro, la care se adaugă mesele zilnice, cazarea, asigurarea medicală și transportul plătite de angajator.
-
20 de poziții libere pentru dansatoare. Cu sau fără experiență, domnișoarele și doamnele pot ajunge să câștige până la 7.000 de euro / lună, dansând în cluburi de noapte. Cazarea și asigurarea medicală sunt plătite de angajator.
98 de joburi în Belgia sunt disponibile pentru meserii precum:
-
Instalatori. 50 de poziții sunt libere pentru instalatori specializați în ventilație și sanitare. Se cere o experiență de minim 3 ani. Salarizarea se calculează la ora lucrată: 6 - 8 euro / oră. Alte beneficii: transportul de la cazare la locul de muncă și cazarea sunt asigurate.
-
Asistenți medicali. 15 poziții libere în spitale și case de odihnă și tratament, pentru care se cere o diplomă de studii adecvată și cunoștințe de limba franceză la nivel mediu spre avansat. Salariile lunare încep de la 1.300 de euro net, iar orele suplimentare și turele de noapte sunt plătite extra.
-
Au Pair. 18 poziții libere în familii belgiene, cu un program de muncă de 20 de ore, 5 zile pe săptămână, și 2 zile libere. Se cer cunoștințe minime de limba franceză. Salariile lunare încep de la 450 de euro net, iar orele suplimentare sunt plătite extra. Cazarea și mâncarea sunt asigurate de familiile respective.
-
Sudori electrici. 5 poziții vacante pentru sudori specializați în sudură cu arc electric, sârmă tubulară și praf de zgură. Experiența este necesară. Salariul începe de la 9 - 10 euro / oră. Asigurarea medicală, transportul și cazarea sunt plătite de angajator.
-
Mecanici auto. 1 post liber. Salariul lunar este calculat la numărul de ore lucrate (7 euro net / oră), la care se adaugă drumul plătit de angajator. Avantaj au persoanele cu experiență de muncă și cunoștințe de engleză / germană / franceză.
-
Tehnicieni aviație (4 poziții libere). Cunoașterea limbilor engleză și franceză la un nivel tehnic avansat și o experiență de muncă de minimum 5 ani în domeniu vă aduc un salariu între 12.000 – 16.000 euro, dacă sunteți angajat(ă).
-
Operatori CNC. 2 posturi vacante. Cerinţe: permis de conducere categoria B, cunoștințe de engleză și / sau germană, minimum 3 ani de experiență în domeniu.
-
Tâmplar (4 poziții libere). Deținerea permisului de conducere pentru categoria B și vorbirea limbii franceze sunt criteriile de selectare pentru acest post specializat pe tâmplăria de interior (scări, uși și ferestre). Nu există cheltuieli de cazare.
19 Decembrie 2011
Sursa: Tjobs.ro | Oriunde în lume!
Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro | PR & Comunicare


